Atribuții

Casa Județeană de Pensii Brașov are următoarele atribuții generale:
a) asigură evidența la nivel teritorial a contribuabililor la sistemul public de pensii şi furnizează CNPP informaţiile necesare gestionării acestora la nivel naţional;
b) asigură evidența drepturilor şi obligațiilor de asigurări sociale la nivel teritorial, pe baza codului numeric personal sau a codului intern, după caz, şi furnizează CNPP informaţiile necesare gestionării acestora la nivel naţional; codul intern reprezintă codul generat de CNPP pentru acele categorii de persoane pentru care nu a fost atribuit cod numeric personal potrivit legii;
c) încheie contracte de asigurare socială, potrivit legii;
d) furnizează datele necesare pentru certificarea de către CNPP a stagiului de cotizare şi a punctajului pentru fiecare asigurat;
e) stabilește cuantumul drepturilor de asigurări sociale şi efectuează plata acestora, potrivit legii;
f) urmărește încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat pentru asiguraţii individuali;
g) realizează activitatea privind executarea creanţelor bugetare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
h) colectează şi virează contribuţiile de asigurări sociale pentru asiguraţii individuali, potrivit legii, fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, prin organele proprii;
i) reţine şi virează şi alte tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
j) numește conducerea şi asigură îndrumarea şi controlul activităţii caselor locale de pensii;
k) ia măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea şi administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii încredinţat, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestuia;
l) stabilește şi plătește indemnizații şi alte drepturi prevăzute în legi speciale, finanţate de la bugetul de stat, în condiţiile legii;
m) emite decizii de recuperare a drepturilor băneşti încasate necuvenit şi urmăresc recuperarea acestora, în condiţiile legii;
n) coordonează şi controlează din punct de vedere administrativ activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;
o) asigură execuţia bugetară în plan teritorial şi organizează contabilitatea acesteia;
p) întocmește şi înaintează CNPP, potrivit legislaţiei în vigoare, contul de execuţie al bugetului asigurărilor sociale de stat în plan teritorial, precum şi al bugetului de stat pentru indicatorii care i-au fost repartizaţi;
q) asigură datele necesare pentru întocmirea evidenţei participanţilor la fondurile de pensii obligatorii administrate privat;
r) îndeplineste obligaţiile care le revin în aplicarea prevederilor acordurilor internaţionale de asigurări sociale la care România este parte, precum şi a reglementărilor comunitare în domeniul propriu de competenţă şi asigură plata în străinătate a prestaţiilor în bani, potrivit prevederilor legale în vigoare;
s) distribuie persoanelor îndreptăţite biletele de tratament balnear şi de odihnă, în limita locurilor repartizate;
ş) înregistrează şi soluţionează cereri, sesizări şi reclamaţii, potrivit competenţelor legale;
t) controlează modul în care angajatorii, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale de şomaj respectă dispoziţiile legale privind întocmirea şi depunerea declaraţiei nominale de asigurare şi a obligaţiilor de plată, precum şi respectarea termenelor de depunere;
ţ) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte, ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale specifice domeniului propriu de activitate, ori în litigiile în care parte este CNPP, pe baza împuternicirii primite din partea preşedintelui CNPP;
u) asigură întocmirea documentaţiei necesare şi reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, inclusiv în litigiile privind hotărârile Comisiei centrale de contestaţii care au ca obiect deciziile de pensie pe care le-au emis;
v) asigură punerea în executare a hotărârilor instanţelor de judecată, pronunţate inclusiv în litigiile care au avut ca obiect contestarea hotărârilor Comisiei centrale de contestaţii;
w) asigură desfăşurarea activităţii de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului propriu, în conformitate cu planul de formare profesională al CNPP;
x) asigură comunicarea cu asiguraţii, contribuabilii şi beneficiarii sistemului public de pensii, inclusiv cu persoanele care fac obiectul instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte, al legilor cu caracter reparatoriu, cu reprezentanţii altor autorităţi sau instituţii, precum şi cu reprezentanţii mass-media;
y) asigură confidenţialitatea şi securitatea bazelor de date proprii, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi evidenţă;
z) stabileste şi plăteste drepturile conform legii pentru beneficiarii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi acordă prestaţiile aferente conform prevederilor legale;
aa) asigură decontarea cheltuielilor cu reabilitarea medicală şi reconversia profesională şi încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale conform prevederilor legale;
bb) asigură desfăşurarea activităţii de prevenire în conformitate cu prevederile legii şi ale programelor de prevenire;
cc) asigură evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale comunicate;
dd) îndeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege, statutul CNPP aprobat prin HG nr.118/2012 ori stabilite de preşedintele CNPP.