Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor în sistemul public de pensii
şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat
Potrivit art. 7, alin. (1) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, instituţiile care efectuează plata drepturilor de şomaj, precum şi instituţiile care efectuează plata drepturilor pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. V (cadrele militare) sunt obligate să întocmească şi să depună declaraţia nominală de asigurare.
În situaţia în care se constată erori în cuprinsul declaraţiilor, indiferent de cauzele producerii acestora, şi/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice sunt obligate să întocmească şi să depună o declaraţie nominală de asigurare rectificativă.
(3) Termenele şi modalităţile de depunere a declaraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor se depun până în data de 25 ale lunii următoare efectuării plăţii contribuţiei de asigurări sociale la organul fiscal unde are sediul angajatorul. |